DESPRE MINE

Bună! Sunt Dima și sunt unul dintre acei oameni care și-au dedicat o bună parte din viață pentru a testa, perfecționa și oferi un pachet complet de servicii.

Scopul meu? Să te ajut să îți atingi obiectivul în cel mai sigur și sănătos mod posibil, iar la final să rămâi cu o educație sportivă solidă, astfel încât să poți aplica ceea ce ai învățat, oriunde și oricând.

Am peste 10 ani de experiență în clubul Oxygen, atât ca Instructor de Fitness, cât și ca Antrenor de Aerobic & Grup Fitness.

În tot acest timp, nu m-am grăbit să fac pasul spre antrenamentele online pentru că am vrut să găsesc pentru TINE nu cele mai grele, ci cele mai potrivite antrenamente.

Am plecat în viață fără nimic, dar am riscat totul pentru visul meu.

Am avut sute de nopți albe, milioane de gânduri contradictorii și o încăpățânare de neclintit, toate pentru un singur obiectiv: să reușesc.

Am fost dezamăgit de oameni, de prieteni, dar le sunt recunoscător – pentru că m-au forțat să mă ridic, să muncesc și mai mult, să trag de mine până la capăt.

După 8 ani de muncă din suflet pentru oamenii mei, mi-am îndeplinit primul mare obiectiv: am devenit Manager de Fitness și Aerobic la clubul Oxygen Sport & Spa din Iași – cel mai mare și complet centru sportiv din Moldova.

Astăzi, retras din birou, am timp să pun cap la cap tot ce am învățat și experimentat și să aduc această experiență în lumea ta.

Sunt gata să lucrăm împreună, să îți ofer energia mea, cunoștințele mele și metoda mea.

Și împreună, să facem prăpăd!

Practica a bătut mereu teoria, iar ani de zile am crezut că stăpânesc din ce în ce mai bine arta antrenamentelor – intensitatea lor, logica din spatele exercițiilor, ordinea lor.

Și, totuși, în fiecare zi realizez că mai am de învățat și că mereu există loc de perfecționare.

Sunt o combinație rară de nebunie, perfecțiune, energie și omenie.

Acestea sunt certificările mele:

✅ Instructor de Fitness și Personal Trainer – ABC Fitness School

✅ Instructor Aerobic – ABC Fitness School

✅ Tehnician în Nutriție Aplicată pentru Remodelare Corporală – ABC Fitness School

✅ Instructor de Cycling – Schwinn Indoor Cycling (Bronze Level)

✅ Sportiv licențiat în Federația Română de Ciclism de Șosea

✅ Sportiv licențiat în Federația Română de Triatlon


Iar acestea sunt specializarile mele:

🏆 Remodelare corporală prin nutriție și antrenamente

🏆 Pregătire sportivă pentru sporturi de rezistență – Maraton, Semi-maraton, Triatlon

🏆 Pregătire fizică pentru admiterea în structurile M.A.I. și M.A.P.N

🏆 Antrenamente pentru sporturile de iarnă

🏆 Antrenamente funcționale pentru copii, adulți și seniori

🏆 Crearea de antrenamente personalizate pentru orice mediu – acasă, sală, în aer liber, adaptate în funcție de obiective, mobilitate și resurse disponibile

Mereu am căutat în oamenii care m-au ales nu doar dorința de rezultate imediate, ci dorința reală de schimbare.

De aceea, dacă o să lucrăm împreună, mai întâi vreau să te cunosc, să îți aud vocea, să îți simt energia și să mă conving că meriți timpul meu, așa cum și eu trebuie să merit încrederea ta!

Nu te grăbi să te entuziasmezi doar din cuvintele astea.

Îți propun altceva: treci prin acest loc de joacă pe care l-am creat pentru tine, ia-ți o secundă să procesezi și vezi dacă ce am spus aici e real.

Nu e poate ceea ce căutai, dar este cu siguranță o abordare diferită – un pachet complet, care îți poate aduce schimbarea pe care o vrei în viața ta.

Dacă ai rezonat cu ceea ce ai citit, următorul pas e simplu: hai să discutăm și să găsim cea mai bună soluție pentru tine.

Programează un apel GRATUIT alături de mine și fă primul pas spre schimbarea ta!

FitByDima SRl, CUI: 46188060, J22/1804/2022